29 March 2010

Carnivale


Model: Roxana Ilie
Make-up: Bianca Drumea
Locatie: Club Opium Studio

26 March 2010

Passione



Model: Roxana Ilie
Make-up: Bianca Drumea
Locatie: Club Opium Studio

22 March 2010

21 March 2010

20 March 2010

10 March 2010

17 February 2010

Cristian. Omul si A-MUSE-a sa

Cristian. Crisbasan. A-Muse. Fotograf. Stil personal. Viziune. Nud. Expozitie. Succes.

Cam asa as putea caracteriza extrem de telegrafic expozitia fotografica ce tocmai am vizitat-o.

O expozitie cu lucrari semnate de Cristian Crisbasan, un proiect absolut inedit ce merita vazut, un proiect fotografic in stilul atat de personal si usor recognoscibil al acestuia. Locatia este Art Society Gallery (Artmark)

Fara a va plictisi prea mult, fotografiile vorbesc de la sine.

06 February 2010

Scoala de fotografie documentară Oskar

Un excelent proiect la d-lui Ufo.
Ii uram bafta si la cat mai multe serii de fotografi absolventi.
Recomandare: Taxa de participare ar trebui bagata in beci ca sa-i creasca valoarea!

http://oskar.ro/fotografie.php?id=1020

23 January 2010

Miezul iernii


În paduri trasnesc stejarii! E un ger amar, cumplit!
Stelele par înghetate, cerul pare otelit,
Iar zapada cristalina pe câmpii stralucitoare
Pare-un lan de diamanturi ce scârtâie sub picioare.

Fumuri albe se ridica în vazduhul scânteios
Ca înaltele coloane unui templu maiestos,
Si pe ele se aseaza bolta cerului senina,
Unde luna îsi aprinde farul tainic de lumina.

O! tablou maret, fantastic!... Mii de stele argintii
În nemarginitul templu ard ca vecinice faclii.
Muntii sunt a lui altare, codrii - organe sonoare
Unde crivatul patrunde, scotând note-ngrozitoare.

Totul e în neclintire, fara viata, fara glas;
Nici un zbor în atmosfera, pe zapada - nici un pas;
Dar ce vad?... în raza lunii o fantasma se arata...
E un lup ce se alunga dupa prada-i spaimântata!

Miezul Iernii de Vasile Alecsandri

19 January 2010

Principiul actiunii si reactiunii

Când un corp acţionează asupra altui corp cu o forţă (numită forţă de acţiune), cel de-al doilea corp acţionează şi el asupra primului cu o forţă (numită forţă de reacţiune) de aceeaşi mărime şi de aceeaşi direcţie, dar de sens contrar, zice dl. Newton (cu preluare din Wikipedia).

Probabil numai asa se explica ceea ce se intampla cu mine. Cu cat ma tehnologizez mai mult (fotografic vorbind) cu atat mai mult vreau sa utilizez si aparate fotografice clasice. Astfel, de cateva zile m-a apucat dorul de fotografie in format mare (LF sau Large Format). Si ce poate fi mai clasic decat un aparat cu burduf in format 4x5?

Cambo SC 4x5 Field View Camera

Drept pentru care am scos la lumina Cambo-ul SC (prietenii o sa rada, stiu ei de ce...) si am dat iama pe la F64 (merci Rafi!) sa-mi cumpar planfilme. Nu va mirati de chestia asta... Acum cativa ani cand mi-am cumparat 30D-ul mi-am scos de la naftalina si Mamiya-ul RB 67. Deci progresia se pastreaza. Stau sa ma intreb daca o sa-mi cumpar un Hasselblad H3DII o sa ma apuc si de daghereotipie?

Nu, si nu sunt singurul cazut in profunzimile fotografiei 4x5. De fapt cred ca Piticu a simtit si el legea fizicii enuntata mai sus. :)

Deci, la cat mai multa emulsie argentica buna... :)

Fotografia aparatului a fost preluata de pe site-ul producatorului.

16 January 2010

Surpriza de la Opera (nu fantoma)

Si am zis ca este timpul sa reiau vizitele pe la Opera. Vineri, 16 Gerar, 2010 A.D. era in program opera Carmen (evident ca de Bizet). Totdeauna mi-a placut aceasta opera asa ca m-am gandit sa o revad intr-o distributie noua. Toate bune si frumoase numai ca m-am trezit destul de tarziu si cu sase zile inainte de spectacol cam toate biletele bune se epuizase. Nu am avut de ales, asa ca am luat si eu bilete acolo unde mai ramasese disponibile. Impropriu spus "pe unde au mai ramas", pentru ca exceptand cele doua locuri in loja cumparate de mine NU mai erau bilete!!! Cu cinci zile inainte de spectacol!!! Am pus aceasta lipsa de bilete pe impartirea lor defectuasa intre agentiile (inclusiv cele online) ce se ocupa cu distributia acestora.Nu mai este cazul sa detaliez ce inseamna sa fi talentat de la natura si slefuit de munca asidua pentru perfectionare. Cred ca unii oameni sunt cu mult mai aproape de zei decat altii, altfel nu se explica aceste voci incredibile. Spectacolul a fost desavarsit atat sonor cat si vizual. Garderoba a fost impecabila, totul era croit perfect pana la cele mai mici detalii, rochiile spaniole erau de-a dreptul minunate iar decorul, da, decorul era unul modernist. Un spectacol de nota zece care face cinste Operei bucurestene.

Dar sa revin la ce aveam de spus. De cum intru pe aleea Operei vad o mare masa de oameni la coloane. Cam multi mi s-au parut dar am zis ca or fi si cei ce stau la coada pentru bilete. Gresit! Nu mai existau bilete de vanzare nici macar la staluri. Nu mai vazusem asa ceva decat la premiere, si nici atunci la orice premiera.

Intru in sala, imi iau locul in loja si reusesc sa fac o fotografie cu 10 minute inainte de ridicarea cortinei. Nu, nu am facut fotografii in timpul spectacolului pentru ca politica salii nu permite. Si foarte bine face.

Ei bine, toate, adica toate, locurile au fost vandute. In loje, balcon, staluri, de la categoria I-a pana la a V-a nu mai gaseai un loc!

Am ramas extrem de placut impresionat de aceasta prezenta masiva cu atat mai mult cu cat este criza financiara (este? pe bune?) si ma asteptam ca arta sa treaca undeva pe planul doi, in spatele stomacului. Nu ma credeti, nu? Ei bine, atunci priviti fotografia. In schimb ma puteti crede pe cuvant ca cele cinci-sase locuri ramase s-au ocupat si ele.

Pare sa mai avem sanse la o redresare spirituala macar...

Din respect pentru Opera si artistii ei o sa dau distributia asa cum apare ea pe site-ul institutiei.

Carmen, autor Georges Bizet
Don José - Mihai Lazăr , Escamillo - Ştefan Ignat, Dancairo - Liviu Indricău, Remendado - Valentin Racoveanu, Zuniga - Ştefan Schuller, Morales - Florin Simionca, Carmen - Oana Andra, Micaela - Dorina Cheşei, Frasquita - Valentina Tudose, Mercedes - Sidonia Nica, Sol. Balet: Mădălina Slăteanu, Antonel Oprescu, Mirela Simniceanu, Cătălin Caracaş, Dirijor - Vlad Conta

Si ca sa inchei, cetateni ai urbei, mergeti la opera, nu veti regreta. Nu vreti la opera? Mergeti la teatru, opereta, la concert, la muzeu, expozitie, la orice
eveniment ce are legatura cu arta. E un mijloc bun de purificare sufleteasca si de incarcare a bateriilor interioare.

10 January 2010

Trei dintre prieteni - Vernisajul

Vernisajul expozitiei "Trei dintre oameni" from Ioan Nicolae on Vimeo.

Montajul video a fost realizat pe baza filmarilor din timpul vernisajului expozitiei fotografice "Trei dintre oameni" a grupului Photosinteza (grupul Photosinteza este format din fotografii Adrian Mihalcea, Florin Constantin, Ioan Nicolae si agentul foto Oana Solca)

Expozitia a fost deschisa de criticul de arta, dl. Dragos Farmazon.

21 December 2009

Transmisia live a vernisajului expozitiei de arta fotografica "Trei dintre oameni"

Vernisajul expozitiei se va transmite live pe Internet!

Puteti vizualiza transmisia pe blog-ul Photosinteza sau puteti vizualiza pe propriul site sau blog. Detaliile pot fi vazute aici.

16 December 2009

Expozitia de arta fotografica "Trei dintre oameni"


Trei dintre oameni", expozitie foto de grup la Orange concept store

Luni, 21 decembrie 2009, incepand cu ora 19.00, la Orange concept store va avea loc vernisajul expozitiei de fotografie “Trei dintre oameni” cu lucrari semnate de artistii fotografi Ioan Nicolae, Adrian Mihalcea si Florin Constantin, membrii fondatori ai grupului Photosinteza.

Acestia expun 30 de portrete alb-negru realizate in studio sau surprinse in viata cotidiana. Fiecare autor are propria tehnica de abordare a portretului astfel incat lucrarile sunt usor recognoscibile in cadrul expozitiei, individualizand intr-o maniera subtila personalitatea artistica a fiecaruia.

Expozitia se va desfasura intre 21 decembrie 2009 si 3 ianuarie 2010. Intrarea publicului este libera.

Galeria foto din cadrul Orange concept store se afla la primul etaj al magazinului aflat in Calea Victoriei nr. 41, Bucuresti. Programul de vizitare al expozitiei este: luni intre 12.00-21.00, marti-vineri intre 9.00-21.00 si sambata intre 10.00 si 18.00.

http://www.ioannicolae.ro
http://www.adrianmihalcea.com
http://blog.florinconstantin.ro/
http://www.photosinteza.com

Pentru detalii:
Oana Solca
photo agent
0744.448.390
oana@photosinteza.com

My Bright Side - Ioan Nicolae

Inocenta - Adrian Mihalcea

Carpe Diem - Florin Constantin

14 December 2009

La Galati, seara de diaporame


Prin grija Simonei Andrei la Galati este seara de diaporame.

Detalii si feedback pe blog-ul artistei

12 December 2009

Astazi s-a nascut PHOTOsinteza!


Da, azi 12 decembrie 2009 e.n., grupul PHOTOsinteza s-a nascut din dragostea a trei pasionati de fotografie! :)

http://www.photosinteza.com

09 December 2009

Expozitie fotografica semnata Bogdan Panait

Colegul in ale fotografiei Bogdan Panait va invita la expozitia "Magia Timpului".

Ati face bine sa mergeti pentru ca aveti ce vedea!

04 December 2009

Regizor sau fotograf?

Ce o fi fost mai intai realizatorul acestui videoclip? Regizor sau fotograf?

01 December 2009

Suna actual?



Şi cu asta ce-am făcut?
Constantin Tănase

Ne-am trezit din hibernare
Şi-am strigat cât am putut:
Sus Cutare! Jos Cutare!?
Şi cu asta ce-am făcut?

Am dorit, cu mic, cu mare,
Şi-am luptat, cum am ştiut,
S-avem nouă guvernare?
Şi cu asta ce-am făcut?

Ca mai bine să ne fie,
Ne-a crescut salariul brut,
Dar trăim în săracie?
Şi cu asta ce-am făcut?

Ia corupţia amploare,
Cum nicicând nu s-a văzut,
Scoatem totul la vânzare?
Şi cu asta ce-am făcut?

Pentru-a câştiga o pâine,
Mulţi o iau de la-nceput,
Rătăcesc prin ţări străine?
Şi cu asta ce-am făcut?

Traversăm ani grei cu crize,
Leul iar a decăzut,
Cresc întruna taxe-accize?
Şi cu asta ce-am făcut?

Totul este ca-nainte,
De belele n-am trecut,
Se trag sforile, se minte,
Şi cu asta ce-am făcut?

Se urzesc pe-ascuns vendete,
Cum nicicând nu s-a văzut,
Ţara-i plină de vedete,
Şi cu asta ce-am făcut?

Pleacă-ai noştri, vin ai noştri!
E sloganul cunoscut;
Iarăşi am votat ca proştii,
Şi cu asta ce-am făcut?

PS/
Nu m-am putut abtine sa nu postez aceasta poezie primita pe e-mail de la un prieten...

17 November 2009

Nasterea unei fotografii


Daca procesul de compunere al unei fotografii poate fi comparat cu preludiul, apasarea pe declansator cu momentul conceptiei, atunci printarea unei fotografii ar putea reprezenta chiar nasterea acesteia.


Deci asa se naste Star Dust in varianta mare, mai exact 120x80cm.

Date tehnice:
Dimesiuni: 120x80cm
Suportul de printare: foam 3mm
Expunere: exterior in posibile conditii de umezeala atmosferica

Deoarece trebuia sa tiparesc o fotografie in format mare la o calitate foarte buna dar cu un buget de criza, in plus suprafata trebuia sa fie si impermeabila, am optat pentru serviciile oferite de firma Print Publicitar.

Este incredibil ce efect poate provoca o fotografie printata la dimensiuni mari! Da, este exact acel "Wow"!

15 November 2009

Panorama Piata Universitatii

Aflandu-ma in hotelul Intercontinental cu prilejul unei conferinte am profitat de ocazie si am facut aceasta panorama a zonei Piata Universitatii - Piata Unirii.

Conditiile atmosferice nu au fost foarte prielnice si nici faptul ca a trebuit sa fac fotografiile "din mana" prin geamul salii. Am preferat sa nu scot urmele de stropi de pe geam. De ce? Nu stiu... dar chiar imi place asa cum a iesit.

Cele cinci fotografii ce compun panorama au fost facute cu un Canon G10.

Apus industrial