Miezul iernii

În paduri trasnesc stejarii! E un ger amar, cumplit!
Stelele par înghetate, cerul pare otelit,
Iar zapada cristalina pe câmpii stralucitoare
Pare-un lan de diamanturi ce scârtâie sub picioare.

Fumuri albe se ridica în vazduhul scânteios
Ca înaltele coloane unui templu maiestos,
Si pe ele se aseaza bolta cerului senina,
Unde luna îsi aprinde farul tainic de lumina.

O! tablou maret, fantastic!... Mii de stele argintii
În nemarginitul templu ard ca vecinice faclii.
Muntii sunt a lui altare, codrii - organe sonoare
Unde crivatul patrunde, scotând note-ngrozitoare.

Totul e în neclintire, fara viata, fara glas;
Nici un zbor în atmosfera, pe zapada - nici un pas;
Dar ce vad?... în raza lunii o fantasma se arata...
E un lup ce se alunga dupa prada-i spaimântata!

Miezul Iernii de Vasile Alecsandri