Istoria periferiei nu este de dată recentă.
Practic, odată cu fondarea Bucureștiului s-a născut și periferia, însă sistematizarea orașului după modelul occidental, începută la dorința expresă a Regelui Carol I (1866-1914), a ridicat și problema oamenilor de la periferie pe care principesa Maria (1875-1938), și nu numai ea, i-a remarcat prin neorânduiala lor (…) şi pitoreasca lor murdărie.
Începând cu anul 1893, primarii Bucureștiului au interzis oamenilor de la periferie să mai intre în oraș, reînnodând o tradiție care s-a aplicat temporar în sec al XVIII-lea, în perioada domnitorului Mihail Șuțu I. Este vorba despre persoanele din afara Capitalei, care lucrau cu ziua la diverși antreprenori și care, din cauză că nu mai aveau cum să ajungă la domiciliu, dormeau în corturi, în bordee sau în gropile de pământ galben aflate la marginea orașului. Un oraș ale cărui limite se aflau la Podul Grozăvești (spre vest), Dealul Filaret (spre sud), Șoseaua Kiseleff (spre nord) și Șoseaua Ștefan cel Mare (spre est).